Era una din lozincile zilei. Asa cum e si stirea zilei sau imaginea zilei de azi. Perfecta, cu dubla semnificatie. Dar nu asta s-a scandat cel mai des. “Jos Basescu” a avut cel mai mult succes, desi mi-ar fi placut s-o ascult mai mult pe alta: “Unitate”. Dar asa cum vorbeau cativa manifestanti, pe asta nu numai ca ne e greu s-o spunem, dar ne e si mai greu sa o facem.
Am ales sa ma duc la acel mars pentru ca astfel am simtit ca tata se alatura manifestantilor. Insa pe el l-am lasat departe de aceasta lume,  sa managerieze pensia taiata cu mai mult de 50%, pentru 31 de zile si 2 oameni. Am zis ca macar atat pot sa fac pentru el. In RATB-ul ce ma ducea spre Piata G. Enescu, i-am auzit. “Tu ai mai vorbit si cu alti colegi?” “Nu, dar sunt sigur ca ne vom regasi, n-o sa-i lase constiinta sa nu vina”. Si-au venit. Nu stiam la ce sa ma astept, nu aveam nici o cifra prognozata, dar i-am auzit din nou: “Nu credeam ca vom fi asa de multi”. Neincredere si bucurie.

Este primul miting, mars, manifestatie la care particip, dupa revolutia din 1989. Nu mi-am imaginat ce putere, ce energie, poate declansa o multime. “Crezi ca suntem suficienti sa mai facem o revolutie?”
Pornire la timp, marsaluire ordonata. Ministerul de Interne, Cercul Militar, Politia Capitalei, Palatul Parlamentului, Senat, platoul din fata Academiei Militare. Pe traseu, oameni iesiti la ferestre. Aplaudau, incurajau si strigau chemarile multimii. In fata uneia din intrarile/iesirile Palatului Parlamentului, seful Jandarmeriei Romane. Cu mustata pe oala si cu un zambet chirurgical pe fata. In stanga mea, un jandarm il vede si scuipa.
Multimea se opreste. Punct final. “As vrea sa incepem cu un moment de reculegere. Tocmai am aflat despre moartea unui alt subofiter roman. De-acum numarul victimelor se ridica la 7.”