Iata o carte care – asa cum ne avertizeaza si primul editor al versiunii ei definitive, cea in limba franceza, urmata in paginile de fata – se adreseaza unui numar restrins de cititori. Unui numar restrins, nu insa neaparat unei elite, sau unor initiati: specialisti in domeniul careia ii apartine. Autorului insusi i-a fost teama nu cumva sa-i ajunga lucrarea in mina unor oameni carora sa le dauneze. De aceea a elaborat mai intii varianta in limba latina a acestor Meditatii metafizice, cu acest scop limpede exprimat, ca ea sa fie accesibila unui numar cit mai mic de cititori.
Este procedura inversa care a adoptat-o cand intr-o situatie similara a scris Discursul asupra metodei in limba franceza (“en langue vulgaire” ) cum ii si explica Parintelui Mersenne in scrisoarea din 22 februarie 1637 si, din acest motiv, al accesibilitatii limbii, si-a expus acolo metafizica operind mari precautii, comitand omisiuni care au amputat grav demonstratia privitoare la existenta lui Dumnezeu, de teama ca spiritele mai slabe vor imbratisa dintru inceput si cu aviditate indoielile si scrupulele expuse, de parca ar fi fost impinse sa faca un pas gresit, poate fatal, de la care nemaiputand fi intoarse, ar ramane captive in capcana acelor scepticisme, ce aveau ca adevarat scop sa trezeasca si nu sa adoarma mintile. Pentru spiritele de rind, aceste scepticisme fiind o bautura prea tare.
Iar aici, dupa aceasta prima precautie, a barierei lingvistice reprezentata de limba latina, utilizata intr-o epoca in care si lucrarile de stiinte, si cele de metafizica incep sa fie redactate in idiomurile nationale ale respectivilor autori, el mai intreprinde inca o actiune, vasta si complexa: manuscrisul Meditatiilor propriu zis este oferit unor cititori privilegiati, de verificat prestigiu intelectual, care isi elaboreaza observatiile, ce vor fi tiparite mai apoi in continuarea celor 6 Meditatii, alaturi cu replica lui Descartes, care spulbera toate aceste impotriviri sau neintelegeri venite in intimpinarea demersului sau metafizic.
Rezultatul este o opera proteica, oarecum monstruoasa, cu un autor principal si cativa, nu co-autori, ci mai degraba: anti-autori, oricum un caz unic in istorie: o carte ce se oglindeste in propria ei postumitate, si se straduieste nu doar sa o invinga, ci si sa o modifice din temelii.
Din tot acest hibrid, diform si inegal, am ales de aceasta data, pentru cititorul roman, numai cele 6 Meditatii metafizice, miezul pur cartesian al operei, lasind deocamdata deoparte Observatiile si Raspunsurile la observatii, ca fiind de o importanta secundara. Asadar, in fata cititorului se inalta drept si abrupt muntele metafizic. El trebuie escaladat direct si fara nici un ajutor, aceasta tocmai pentru a respecta spiritul specific al acestei filozofii.
Tocmai in acest sens spuneam ca avem de-a face cu o carte ce se adreseaza unui numar restrans de cititori, si vom adauga: pe care singura i-si selecteaza prin dificultatile la care ii supune. Iar invingerea acestora nu poate fi garantata de nici o masura precedenta, singura inzestrarea, asceza si amplitudinea mintii celui ce se consacra acestei lecturi, poate garanta sansa de a reusi.
Nici o prealabila initiere nu poate fi aici utila, cata vreme temelia acestui demers filozofic consta tocmai din lichidarea pre-judecatilor. Cititorul nu numai ca nu trebuie sa fie pregatit pentru lectura Meditatiilor, dar cu cat va fi el mai putin pregatit, cu atat va fi si mai apt sa le strabata cu folos. in acest sens, profesionistii, elita, si cei de acest fel – sint aici de prisos.
Asadar, aceasta editie a Meditatiilor metafizice nu este una de culturalizare a publicului cititor. Modul acestei adresari catre public face abstractie de acea asa de consacrata procedura care presupune indeobste ca cel care alcatuieste cartea stie si se adreseaza unora care stiu mai putin decit el, pentru a-i instrui; ca, dupa toate probabilitatile, el este mai inteligent, face parte dintr-o casta a celor care stiu mai mult si care ii dascalesc si pe ceilalti, pe cei multi, pe care ii lumineaza.
