Pentru a putea ridica valul patimas aruncat peste cunoastere de curentele filozofice ale vremurilor si pentru a putea patrunde in paralelismele dintre Creatie, concept adoptat de filozofia Idealista cu restrangere mai mult dogmatica in zilele noastre si Evolutie, concept adoptat de Filozofia Materialistă cu extindere mai mult ştiinţifică astăzi, ambele concepte descriind în fond aceleaşi evenimente petrecute pe Terra, avem nevoie de adaptarea unui limbaj conventional necesar echivalării evenimentelor prezentate din punct de vedere dogmatic cu aceleaşi evenimente prezentate din punct de vedere ştiinţific, limbaj care să ofere o corespondenţă ad-hoc între termenii biblici şi termenii fizici, limbaj care să ofere “cheile” de descifrare si înţelegere fără polemică, a informatiilor cuprinse în textul biblic simplu sau cu trimiteri pe de o parte şi informaţiile cuprinse în textele ştiinţelor exacte pe de altă parte cu referire la aceleaşi informaţii.
Vechimea sistemului planetar al Soarelui – Echivalenţe:
1) Cuvinte
EL şi CUVÎNTUL din dogmă vor avea echivalentul de ENTROPIE UNIVERSALĂ în sistemul fizic TU şi DUMNEZEU din dogmă, vor avea echivalentul de CÂMP UNIVERSAL în sistemul fizic SPIRIT sau DUH din dogmă devine FORTĂ în sistemul fizic
2) Expresii.
“DUMNEZEU A ZIS: “Să…” din dogmă, devine în sistemul fizic “evolutia sistemului X de la starea A la starea B”, “DUMNEZEU A FĂCUT”, din dogmă, devine în sistemul fizic echivalentul unor acumulări cantitative
“DUMNEZEU A NUMIT”, din dogmă semnifică în sistemul fizic sfîrsitul unei evolutii “DUMNEZEU A VĂZUT”, din dogmă, confirmă în sistemul fizic un salt calitativ
Creaţia împarte timpul Pamîntului în şapte intervale de timp denumite dogmatic “zile” corespunzăzoare în Evoluţie unor lungi perioade de frământări geologice numite ere geologice, ultima “zi” a acestui timp aparţine istoriei Omului. Pentru simplificarea convertirii informaţiei vechi cuprinse în textului biblic în informaţii ştiinţifice noi, voi reda întâi textul biblic – Creaţie, interpretarea textului biblic prin similitudine cu termeni cunoscuţi ai ştiinţelor actuale şi apoi încadrarea evenimentelor asrfel interpretate în timpul geologic – Evoluţie.
3) Sisteme de referinţă neconvenţionale
În sistemele neconvenţionale de referinţă pe care vi le propuneme sau în scările ipotetice de raportare, parametrii dimensionali ai modelelor materiale osciliează între anumite limite specifice.
a. Sistemul de referinţă fundamental sau Scara Fundamentală (SF)
Este scara care caracterizeaza natura ondulatorie şi starea de camp a materiei, evenimentele din această scara stau la baza organizarii realitatii în modele fundamentale ondulatorii. Câmpurile din această scară sînt definite de funcţii de serii cotangenţiale şi au lungimi de undă ca mărime de sub un Ängstrong, mai mici decît raza atomului de hidrogen.
Frecvenţelor de ordinul de mărime N.1020 Hz, le vom da numele de frecvenţe de modele fundamentale, sau frecvenţe fundamentale. Similar, lungimile de undă corespunzătoare acestor frecvenţe le vom numi unde fundamentale. Frecvenţele modelelor fundamentale reprezintă “scheletul electromagnetic” al modelelor reale din celelalte scări, forma nepipăibilă a unui spaţiu cu cel puţin 5 dimensiuni, al unui fagure universal cu “găuri” de ordinul de mărime a sub un Änstrong, care se umplu după anumite legi cu corpusculi şi constituanţi elementari ai materiei.
Temperatura specifică acestei scări osciliează în jurul valori de zero grade absolut, adică de -273,15oC. Ca o caracteristică de bază a Scării Fundamentale este Inteligenţa Materiei. Nu avem cum să operăm cu aceste câmpuri, dar este bine să cunoaştem că ele există şi formează scheletul electromagnetic al tuturor realităţilor din Galaxia Noastră.
b. Sistemul de refirinţă a microcosmosului sau Scara infiniţilor mici (Sim). Admitem că această scară cuprinde dimensiunile informaţionale referitoare la structura corpusculară şi elementară a materiei, regăsită sub o anumită formă de organizare. Admitem că în Sim evenimentele care au loc respectă anumite legi specifice structurii intime a materiei, legi de legătură între constituanţi elementari organizaţi după modele specifice şi anumite forme cantitative sub care sînt reunite aceste modele; câmpurile proprii sînt definite de frecvenţe de ordinul Terahertzilor, iar lungimele de undă ale acestor câmpuri sânt de ordinul micronilor.
